O altfel de calatorie

Calatoria în care am pornit este pentru mine un DAR. De aceea am un sentiment profund de recunoștință. M-am intrebat cum as putea sa dăruiesc la rândul meu și răspunsul a venit repede pentru ca nimic nu e întâmplător.

Cu câteva luni înainte am fost în vizita la Casa Maria din Urlați.  Era primavara. Curtea inverzita,  plina de copii, entuziasmul cu care ei lucrau impreuna mi-a au o stare de bucurie și mi-am promis ca voi trece din nou pe la ei. Intre timp am cunoscut-o pe Mihaela Voievozeanu. FB_IMG_1441300940220Ea mi-a povestit câte ceva despre ei și pe 1 iunie 2015, Zonta Club Valea Prahovei (a cărei membra sunt și eu) a organizat ptr ei o excursie la Gradina zoologica din Bucov  și un atelier de creație.

Am aflat care sunt activitățile celor 25 de copii care sunt îndrumați și ajutați în acest centru dar și care sunt nevoile lor. Și ei au început o calatorie… în lumea educației,  a prieteniei…

Dedic calatoria mea acestor copii și voi organiza la întoarcere câteva evenimente cu scopul de a strânge fondurile necesare pentru ca ei sa fie ajutați și îndrumați de o persoana calificata.

Asociaţia “ANA SI COPIII” – organizaţie neguvernamentală, apolitică şi non-profit, are o experienta de peste 7 ani in domeniu si este  unul din cei mai importanti furnizori privati acreditati de M.M.F.P.S. in servicii directe pentru copii si adolescenti proveniti din medii sociale defavorizate din toate cele 6 sectoare ale Bucurestiului. In anul 2007 a inceput activitatea sprijinind un numar de 20 de copii si 9 familii. In prezent, Asociatia “Ana si Copiii” ofera servicii unui numar de aproape 317 de copii, din 102 de familii din Bucuresti, Calarasi, Giurgiu, Buzau si Prahova prin cele 4 mari proiecte derulate: Centrul de Zi “Ana si Copiii”(frecventat zilnic de 50 de copii), Casa Maria – Urlati (frecventata zilnic de 25 de copii), Centrul de Consiliere si Sprijin pentru Copil si Parinti (in cadrul caruia 234 de copii si 411 parinti si apartinatori primesc sprijin si consiliere in vederea depasirii situatiilor de criza) si Centrul pentru Dezvoltarea Deprinderilor de Viata Independenta (unde 15 tineri primesc indrumare pentru o viitoare integrare pe piata muncii). Încă de la deschidere, Asociatia Ana si Copiii a  urmarit extinderea si diversificarea serviciilor oferite  beneficiarilor si de aceea acest proiect are rolul de a veni in intampinarea nevoilor copiilor, persoanelor/familiilor aflate in dificultate, pentru a face posibile: reducerea situatiilor de risc in ceea ce priveste abandonul scolar si familial, participarea la viata comunitatii, integrarea sociala si profesionala, redobandirea respectului si increderii in capacitatile proprii, imbunatatirea starii de sanatate.

Casa Maria – Urlati a fost înfiinţata  in anul 2014 ca urmare a nevoii copiilor, nu  doar de o masa consistenta pe zi, ci si de crearea unui mediu adecvat, potrivit in vederea  dezvoltării aptitudinilor şcolare. Absenteismul scolar  a crescut simţitor o data cu schimbarea programelor scolare, schimbarile sociale cauzate de integrarea europeana. Abandonul şcolar – a cescut alarmant (1 din 5 copii abandoneaza scoala) – si gradul ridicat de sărăcie al familiilor sunt principalele motive pentru care idea acestui proiect a luat fiinţă.  Pe lângă constatarea nevoilor beneficiarilor cu risc de abandon scolar, de ordin  material, educativ si social, un alt lucru care ne-a determinat sa iniţiem acest proiect, a fost si  numărul mare de solicitări pentru consiliere, mediere si monitorizare scolara, pentru ajutor material, financiar si asistenta scolara din partea familiilor ce nu mai fac fata noii situatii de criza in care se afla.

Pe fondul instabilitatii economico-sociale, a adancirii dificultatilor financiare si inrautatirea conditiilor de viata, s-a produs si un declin accentuat al participarii copiilor la viata sociala cat si la sistemului educational, crescand continuu izolarea sociala si abandonul scolar. In ceea ce  priveste educatia prescolara, copiii nu au putut fi inscrisi la gradinita din cauza resurselor materiale reduse ale parintilor, fapt ce a condus la privarea acestor copii de pregatirea adecvata pentru ciclul gimnazial, astfel ei nu au dobandit principalele deprideri necesare procesului de  invatare: concentrarea atentiei, memorare, comportament in societate si colectivitate, deprinderi igienico-sanitare si de cele mai multe ori nu se adapteaza.

Advertisements

400 km – Sahaguna – un sfarsit si un inceput

Prima jumătate a călătoriei s-a încheiat.  În primele zile am asociat acest drum cu o metafora: viața mea în  35 de zile.  Asadar am început cu partea cea mai draga tuturor: copilăria.  Primele zile le-am considerat caracteristice primilor ani de viata: căutare,  bucurie, curiozitate, inocenta…

Am trecut apoi la adolescenta efervescenta: experimente, întrebări,  dezamăgiri, dorințe… Și am ajuns repede la tinerete: studenție,  căsătorie,  copii, studii,  examene,  fericire, împlinire, cariera… Toate acestea au trecut prin gândurile mele  în aceste zile.

Și iată-mă în prezent. Acest acum și aici pe care încerc să-l simt.

received_910880305651177Am ajuns intr-un oraș plin de istorie. Totul era parcă împietrit în timp. Străduțe mici, înghesuite,  ferestre mici, turle de biserici. Liniște.  Localnicii dormeau la ora 8.00. Am încercat sa intram intr-o biserica. Era închisă.  Am privit ruinele, am citit prezentările și am zărit doi cai albi care își făceau plimbarea de dimineata prin centrul orașului. Dintr-o data am văzut o poarta, mai bine zis ce a rămas dintr-o poarta construita în sec al XI-lea.


20150823_092118Mi-am amintit ca în metafora mea astăzi este ziua corespunzătoare vârstei mele. Am trecut  zambitoare ( se vede in poze) prin acea poarta și am lăsat cu bucurie trecutul și mi-am vazut entuziasta viitorul. Da, sunt la jumătatea vieții mele. Am în fata un viitor al cărui scenariu îl voi scrie eu.

received_910880215651186

Acum sarbatoresc finalizarea primei părți a Călătoriei.  Urmează încă 400 Km care vor reprezenta metaforic partea a doua a vieții mele. Și nu pot sa încep aceasta etapa fără sa marchez momentul. Este timpul sa va fac cunoscut un proiect al meu.

Înainte sa plec  spre Santiago, ca membra a organizației ZONA CLUB VALEA PRAHOVA, am avut câteva întâlniri la Urlați, cu copiii de la CASA MARIA.  Activitatile lor se desfășoară zilnic  și chiar dacă sunt în vacanta, ei găsesc aici hrana, atenție,  educație.  Despre acești copii urmează sa va spun mai multe în postarile urmatoare.

~ 250 km pana la Belorado

11 zile au trecut foarte repede. Scenariul zilnic a devenit obișnuit.  Plecam cât mai devreme din albergue (așa se numește pensiunea în care rămân peste noapte pelerinii),  ne oprim in prima localitate și bem cafeaua sau luam un  mic  dejun frugal. Diminețile sunt frumoase. Aerul proaspăt,  liniștea,  priveliștea răsăritului cu care în mod obișnuit nu ne întâlnim în fiecare zi, mă incanta.

Am mers prin păduri,  pe dealuri, printre câmpuri inverzite sau uscate, pe cărări pietruite sau bătute,  prin soare și prin ploi. E atât de bine sa fiu cu mine însămi!  Sa simt pământul sub picioare și capul în nori. Uneori simt cum îmi aud gandurile. Alteori totul doare, greutatea pe care o simt în fiecare participa a corpului meu îmi închide toate gândurile și simt ca nu mai pot continua… și de fiecare data primesc ceva care mă duce mai departe: un fruct, o priveliște,  surâsul unui pelerin care, oricât de obosit ar fi, mă saluta și îmi spune Buen camino! E o vibrație care me inunda și mă duce mai departe.

Fiecare localitate își așteaptă tăcută pelerinii. Casele împietrite de vreme sunt in veselite de flori. În timpul zilei foarte rar întâlnim persoane în localități.  Dar cei prezenți ne saluta și ne arata drumul.

Duminica a fost prima încercare.  Totul părea atât de dificil… Depărtarea,  durerile, căldură. .. Parcă nimic nu mă incanta. Și ca un copil care si-a pierdut bomboana mă intrebam: cât mai e, ce caut eu aici?… Am intrat în biserica din Belorado.  Pana aici toate satele prin care am trecut au o biserica ce se înalța și domina comunitatea. Deși este un pelerinaj religios, majoritatea bisericilor sunt închise.  Slujba pentru pelerini de la Roncescalles mi-a adus atâta bucurie și emoție, încât pana la Logrono nu am simțit lipsa. Duminica însă mă așteptam să găsim o slujba pe undeva. Nu s-a întâmplat. Am intrat deci în catedrala din Belorado care era goala. Am scos ușor credentialele (pe care se pun stampilele cu simbolul localităților prin care trecem) și am găsit foițele  cu rugaciunile pentru pelerini. Le-am citit în liniște și am plecat. Fără așteptări,  fără disperare. La un moment dat am simțit ca sunt din ce în ce mai ușoară,  nu mai simțeam durerile din tălpi și entuziasmul mi-a revenit. Pe drumul care a urmat am avut parte de multe momente deosebite care au transformat acea zi dificila intr-o zi deosebita.  În satul următor ne-am făcut intrarea în sunetul clopotelor care chemau locuitorii la slujba. Ne-am așezat în piata pe o banca și ne-am bucurat de frumusețea acestor oameni care se întâlneau acolo, la răspântie și mergeau împreună sa se roage.

FB_IMG_1441305462502Seara, la albergue am primit în dar o cina la care am cunoscut o mulțime de caminezi. Atmosfera a fost extraordinara. Fiecare avea ceva de împărtășit.  Le sunt recunoscătoare pentru allegria pe care mi-au daruit-o.

Am primit un prim răspuns.  Mulțumită,  bucuroasa și recunoscătoare sunt pregătită pentru etapa următoare.

Primii pasi spre Santiago de Compostela

Camino e o dorință,  o emoție, o călătorie care te poarta pe cărări nebănuite spre tine însuți.received_880524415336743

Am început calatoria din orașul Saint Jean Pied De Port intr-o zi de vineri: entuziasta, emoționată,  fără sa am așteptări definite. Primii pași (vreo 75 km în 4 zile) mi-a adus mai mult decât mi-as fi imaginat. Am mers pe ploaie, cu un rucsac de vreo 10 Kg,  bucurandu-mă de fiecare pas, am privit imagini pe care nici un scriitor de înaltă măiestrie nu le-ar putea descrie. Cert este ca trezeau în inima mea o stare de beatitudine pe care o păstrez cu mine pentru clipele în care drumul devine dificil. Am parcurs fiecare kilometru observând totul în jurul meu, priveliști,  copaci, flori, gaze, păsări,  animale, pietre, apa… da, fiecare picătură pe care o simțeam ca pe o binecuvântare.received_880524425336742

Cuvântul din ziua a doua este ploaie. După 4 km eram uda din cap pana în picioare și mă gândeam cum o sa reușesc sa merg încă 12 km.  Dar ud înseamnă ud și am realizat ca pot merge, mă pot bucura de călătorie fără sa mă tem de aceasta ploaie. Prima temere a fost învinsă.  A plouat și în a treia zi și parcă ploaia făcea acum parte din mine. Am mers pe cărări care curgeau prin verdele pădurii și pe măsură ce bucuria mea creștea, am simțit o recunoștință profunda pentru tot ceea ce simt, trăiesc,  văd,  aud, pentru ceea ce viața mea înseamnă.image3-1024x768